Auditul energetic al unei clădiri
Auditul energetic al unei clădiri este o analiză efectuată de un auditor energetic autorizat pentru clădiri, care determină caracteristicile energetice ale construcţiei şi propune măsuri de eficientizare energetică, garantând o investiţie eficientă cu un raport preţ/calitate bun.
Certificatul energetic atestă eficienţa energetică a clădirii, încadrează clădirea în clase de performanţă energetică şi de mediu, acordând clădirii o notă energetică, pe o scală de la A la G şi în sistemul de notare de la 1 la 100.
Totodată, oferă cumpărătorului informaţii privind consumurile reale de energie, valoarea cheltuielilor lunare de întreţinere şi a costurilor de investiţie necesare pentru a crește respectiv clasa de eficienţă a clădirii respective.
Auditul energetic oferă posibilitatea determinării mai exacte a valorii clădirii/ locuinţei din punct de vedere comercial (preţul celor cu o notă energetică mai mare va creşte întrucât sunt mai uşor și mai ieftin de întreţinut, comparativ cu cele cu eficienţă energetică redusă).